Uniunea
Artiştilor Plastici din România - filiala Galaţi organizează prima ediţie a
evenimentului intitulat „GALA ARTELOR”, care va avea loc marţi, 13 decembrie
2016, ora 19.00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi. Va fi o seară
dedicată artiştilor plastici din oraşul nostru, membri ai filialei locale UAP şi
celor care susţin actul cultural la Galaţi, pentru aceştia organizatorii
pregătind premii şi distincţii speciale.
Astfel, la „Gala
Artelor” se vor acorda şapte Premii
pentru Întreaga Activitate depusă în slujba culturii, pentru şapte artişti
plastici gălăţeni. De asemenea, vor mai fi acordate alte şapte Premii de
Excelenţă pentru persoane sau instituţii care au pus umărul pe parcursul anului
ce a trecut la redresarea filialei UAP Galaţi,
sprijinind astfel arta şi artiştii din Galaţi. Nu în cele din urmă,
filiala UAP Galaţi va acorda şi patru premii pentru cele patru categorii de
arte plastice: pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă. Pentru fiecare
categorie vor fi nominalizaţi câte trei artişti plastici, doar unul dintre
nominalizaţi urmând a obţine premiul pentru categoria la care concurează. Doar
la categoria „Grafică” vor fi patru nominalizaţi.
Şi pentru că este
o Gală a Artelor, pauzele dintre acordarea premiilor vor fi animate de momente
de muzică instrumentală. Spectacolul va fi prezentat de Angela Ribinciuc şi
Simona Biriş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu