luni, 12 decembrie 2016

Colectă pentru suflete de copii încercaţi de soartă


Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală din cadrul Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” Galaţi a demarat pe 12 decembrie 2016 proiectul educaţional-umanitar „Dăruieşte o bucurie de Crăciun!”, care va cuprinde o serie de activităţi artistice şi creative ale elevilor din cadrul unităţilor de învăţământ din Galaţi dar şi o colectă de jucării, rechizite, cărţi şi dulciuri pentru copiii din cadrul Asociaţiei non-guvernamentale „Dincolo de tăcere” Galaţi.

Pe parcursul perioadei de desfășurare a proiectului, 12 - 30 decembrie, la sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea”, cât şi la sediul asociaţiei se vor desfăşura activităţi artistice, ludice şi creative, în care copii, părinţi, cadre didactice, biliotecari şi voluntari vor realiza ornamente şi daruri, vor prezenta momente artistice pentru a marca magia sărbătorilor de iarnă şi în special magia Crăciunului pentru copiii asociaţiei.

Colecta la jocuri, jucării, rechizite, cărţi şi dulciuri se va realiza la sediul filialei, în cutii special amenajate şi decorate, în fiecare zi de activitate a filialei, în intervalul orar 09.00-17.00.

În data de 23 decembrie toate obiectele strânse vor fi înmânate de copii din unitățile școlare implicate copiilor din Asociaţia non-guvernamentală Dincolo de tăcere Galați. Coleta însă va continua în aceeași locație până la sfârșitul anului 2016. Împreună putem dărui un strop de bucurie şi putem lumina Crăciunul unor copii minunaţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu